Ecologia interioară
ECOLOGIA INTERIOARĂ – DEZVOLTARE PERSONALĂ
Să conştientizăm, să descoperim, să întrebăm, să înţelegem. Despre consecinţele emoţiilor noastre asupra corpului. Uneori, o poveste este mai eficace decât un strălucit expozeu ştiinţific. De aceea am ales aici deopotrivă romane cu mesaj şi cărţi mai tehnice.
ECOLOGIA INTERIOARĂ - PSIHOGENEALOGIE
Dacă toată lumea ar ştii în ce măsură povestea familiei, a copilăriei, poate condiţiona comportamentul de mai târziu, alegerile, bolile, într-un cuvânt, viaţa adultului….
Cum să avem o relaţie echilibrată cu ceilalţi? În special cu persoanele apropiate? A fi un tată bun, o mamă fericită, a avea o relaţie de cuplu armonioasă, a fi părinţi împliniţi, a avea copii reuşiţi. Vă prezentăm aici un ansamblu de metode şi unelte de lucru pentru viaţa de zi cu zi, fără să uităm de zâmbet şi de simţul umorului.
COLŢUL CUPLURILOR
S-au cununat, au avut copii şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi… Spun poveştile. Doar că viaţa nu prea seamănă! Sunt tot felul de momente delicate, frecuşuri, dificultăţi în comunicare căci fiecare se înţepeneşte în câte o poziţie. În această colecţie vă prezentăm mărturii şi lucrări ale psihologilor care abordează toate aspectele vieţii în doi : de la întâlnire la despărţire, trecând prin gestiunea conflictelor şi arta de a rămâne împreună.
COLŢUL TĂTICILOR
A deveni tată presupune o adevărată revoluţie în cotidian. S-a terminat cu liniştea vieţii în doi, de acum trebuie făcut un loc acestui nou-născut care dă totul peste cap! Cum putem face faţă, cu calm, diplomaţie şi organizare unei asemenea prezenţe? Tatăl are un rol important în familie şi aceste lucrări îl vor ajuta să-şi găsească locul în triunghiul Mamă-Tată-Copil. Şi cu umor, vă rugăm!
COLŢUL PĂRINŢILOR
Copilul este o mică persoană dar cât de greu de înţeles! Cum să comunicăm? Cum să-l educăm? Cum gândeşte? Cine este el, cu adevărat?
Tot ceea ce v-aţi dorit să aflaţi şi nu aţi aflat până acum.
O colecţie de răspunsuri practice, elaborate de specialişti în domeniu.



